Zero Breeze: Aparat de aer condiţionat portabil

31.08.20162631
Zero Breeze: Aparat de aer condiţionat portabil

Vara e pe terminate, dar nu strică se ne pregătim pentru anul viitor. Mulţi dintre noi am trecut prin „războaiele temperaturii” la locul de muncă şi anul acesta, iar cele două tabere, cea a celor cărora le e prea cald şi a celor cărora le e prea frig, s-au înfruntat zi de zi, fără a ajunge la un compromis. Cei care doresc să îşi creeze propriul microclimat la birou pot comanda Zere Breeze, un aparat de aer condiţionat portabil.

Aparatul poate funcţiona timp de cinci ore pe baterii şi foloseşte un refrigerent prietenos cu mediul înconjurător – Dupont R-134a.
Potrivit producătorului, aparatul poate răci o cameră de 4,6 metri pătraţi până la o temperatură minimă de 7 grade Celsius.

Zere Breeze a fost gândit pentru a fi folosit în autovehicule fără aer condiţionat, pe bărci sau în corturi. Dispozitivul va putea fi folosit şi pe post de lanternă, power bank sau difuzor Bluetooth.

Deşi încălzirea globală este un fapt real, Zero Breeze nu poate fi deţinut chiar în acest moment. Firma care îl produce a lansat o campanie de strângere de fonduri pe Kickstarter, care s-a încheiat cu succes. Aparatul poate fi pre-comandat la preţul de 389 de dolari, iar livrările, dacă totul este în regulă, vor începe în luna martie a anului viitor.

Sursa: https://www.kickstarter.com