Echipa iDomus a finalizat cu succes un proiect pilot la comanda companiei RED Nord – operatorului rețelelor electrice de distribuție nord

26.01.20233122
Echipa iDomus a finalizat cu succes un proiect pilot la comanda companiei RED Nord – operatorului rețelelor electrice de distribuție nord

In cadrul proiectului pilot, compania iDomus a efectuat citirea de la distanță a contoarelor inteligente electrice, inclusiv a datelor de consum și parametrilor de calitate a energiei electrice.

Echipamente specializate marca WUM de la iDomus, au fost instalate la stația de transformare și toate obiectele situate în zona de deservire a acesteia: punct de racordare a iluminatului stradal urban, 25 de scări din clădiri rezidențiale cu 5 și 9 etaje, case particulare, garaje și agenți economici.

Pentru transferul de date de la contoare inteligente electrice monofazate și trifazate ISKRA (Slovenia) și Baylan (Turcia), s-a folosit o conexiune prin cablu prin magistrala standard industrial RS-485, precum și tehnologiile wireless Wi-Fi Mesh și LoRa Mesh. Toate datele sunt trimise pentru prelucrare și analiză ulterioară către serverul central al RED Nord.

În cadrul proiectului pilot, peste 700 de consumatori au fost conectați la sistemul de citire a datelor de la distanță, fapt pentru care au fost instalate 95 de controlere IoT WUM de la iDomus și un gateway LTE central. Pentru informații, un controler WUM IoT poate deservi până la 64 de contoare electrice fără amplificare suplimentară a semnalului prin BUS.

În contextul implementării în continuare a proiectului la nivelul rețelelor electrice de la nord, la solicitarea RED Nord, funcționalitatea software-ului va fi extinsă semnificativ, incluzând:

  • extinderea gamei de contoare electrice cu scopul de a include produse de la alți producători (AMT (Slovacia), Luna (Turcia), Mercury (Rusia), Landis+Gyr (Elveția), ADD (Moldova);
  • formarea arhivelor de date pentru fiecare contor separat timp de 30-45 de zile;
  • sincronizarea centralizată a orei pentru toate componentele sistemei intru asigurarea preciziei și corectitudinii în contabilizarea datelor;
  • compresia și criptarea datelor pentru securitate maximă și optimizare a procesului de transfer al datelor.

 

Implementarea acestui proiect va permite RED Nord:

  • monitorizarea centralizată a tuturor componentelor rețelelor de distribuție,
  • identificarea promptă a conectărilor neautorizate la rețea electrică și, respectiv, prevenirea furtului de energie electrică;
  • introducerea tehnologiilor avansate de stocare a energiei;
  • implementarea unui sistem de decontări multi-tarifare cu consumatorii pentru energia electrică furnizată;
  • reducerea semnificativă a pierderilor de rețea și îmbunătățirea eficienței energetice.

 

O prezentare finală a proiectului pilot a fost organizată săptămâna aceasta pentru conducerea și experții Agenției Naționale de Reglementare în Energetică.