Google Home vs. Amazon Alexa

07.02.20183592
Google Home vs. Amazon Alexa

Amazon Alexa a avut parte de multă atenție din partea presei, de la lansarea sa inițială în noiembrie 2014. După debutul primului dispozitiv, Amazon Echo, șapte dispozitive suplimentare au devenit parte a familiei smart-tech Alexa. După aproape trei ani de urmărire a succeselor Amazon, cei de la Google au decis că a venit timpul să intre în joc. În timp ce Google Home este încă destul de nou (făcînd prima sa apariție în octombrie 2017), dispozitivul este un boom pentru industria AI.

Noi toți cunoaștem capacitățile dispozitivului Alexa, dar mulți consumatori sunt încă nesiguri în ceea ce privește Google Home. Studiile inițiale arată ca Google Home se conectează la peste 1.000 dispozitive inteligente, realizate de 150 companii, ceea ce este destul de impresionant. De asemenea, după efectuarea testelor de inteligență pe ambele sisteme, Home a dovedit că este capabil să depășească performanțele dispozitivelor Echo în mai multe domenii cheie.

Iată 4 motive pentru care consumatorii și entuziaștii din domeniul tehnologiei ar trebui să dea la fel de mult respect dispozitivului Google Home.

  1. Streamingul muzical este puțin mai bun

Google Home, ca și Amazon Alexa de fapt, simplifică procesul de redare a muzicii și a podacast-urilor. Firește, dispozitivul preferă ca utilizatorii să dea play conținutului din Google Play Music, dar permite totuși navigarea pe o serie de platforme cum ar fi Pandora și Spotify. Home este de asemenea, acordat la surse de știri și posturi radio. Dispozitivul poate reda orice platformă audio care are o aplicație susținută de Chromecast.

În cea mai mare parte, dispozitivele Google Home și Amazon Echo, se află într-un mediu concurențial echitabil în ceea ce privește capacitatea de audio streaming. Totuși Google Home are un avantaj important față de dispozitivele Echo: permite abonaților YouTube Red să redea conținut din YouTube Music.

  1. Integrarea cu Chromecast este minunată

Google Chromecast este un concurent apropiat de alte dispotive populare de streaming, cum ar fi Roku, Apple Tv și Amazon Firestick. Utilizatorii își pot sincroniza Google Home cu dispozitivele Chromecast pentru a utiliza comenzi vocale și a distribui conținut. Puteți sincroniza Home cu orice dispozitiv compatibil Chromecast pentru a distribui fotografii Google, conținut Netflix, posturi TV și videoclipuri YouTube.

Google Home recunoaște de asemenea, numele și canalele din pachetul dvs. de televiziune prin cablu. Astfel, e suficient să numiți postul și Google Home va interacționa simplu cu orice televizor echipat cu CEC (Consumer Electronic Control).  Una dintre cele mai bune abilități ale integrării Chromecastului Google Home este conectarea televizorului prin a spune ”OK Google, pornește televizorul” sau făcînd o solicitare de conținut. Majoritatea televizoarelor moderne se sincronizează simplu cu Chromecast. Tot de ce aveți nevoie este o intrare HDMI, un port USB de pe televizor și o conexiune solidă Wi-Fi în casa dvs.

  1. Google Assistant este la fel de bun ca Alexa

Home s-a inspirat de la Amazon Echo, implimentînd Voice Match, un sistem care permite utilizatorilor să creeze mai multe profiluri pentru fiecare membru al casei. Acest lucru permite dispozitivului să ofere o experiență unică pentru fiecare utilizator în parte. Un asistent bun trebuie să înțeleagă preferințele și nuanțele personale.

  1. Nest face automatizarea casei mai simplă

Google Nest este un dispozitiv de automatizare a locuințelor bine cunoscut și foarte popular pe piața tehnologiilor. Faptul că Google are acum un difuzor inteligent ce se poate integra cu acest dispozitiv este de fapt foarte cool. Alexa include sisteme de securitate a locuinței ca Vivint și ADT, ce ușurează controlul și siguranța casei, dar echipa Google Home și Nest ar putea oferi o experiență mai bună, deoarece cele două dispozitive provin din aceeași familie.

Dacă deja aveți un termostat Nest, acesta se poate conecta cu ușurință la dispozitivul dvs. De asemenea puteți adăuga alte dispozitive inteligente compatibile cu Nest, cum ar fi becuri, ventilatoare și chiar mașini de spălat, pentru a gestiona întreaga locuință utilizînd comenzi vocale.