Aerul condiționat este asociat de mulți utilizatori, cu răcirea aerului din interior… la noi înseamnă cu mult mai mult. Clima Therm Center proiectează și realizează instalații de ventilații și climatizare care mențin tot timpul anului un climat interior optim prin control computerizat. De la primele forme de condiționare, adică răcirea pereților prin circularea apei prin apeducte, la romanii înstăriți, până în 1906 când termenul „aer condiționat” a fost prima dată folosit și de atunci până azi, știința și-a pus amprenta asupra procesului de condiționare a aerului. S-au dezvoltat teorii, tehnici de lucru, echipamente și accesorii menite a spori calitatea vieții la costuri și efecte asupra mediului sau sănătății reduse.
Dacă necesitatea unui echipament de climatizare este dată de gradul de confort dorit, alegerea unui tip de echipament, sau a unui tip de instalație ar trebui făcută consultând un specialist și ținând cont nu doar de buget, sau de design ci și de caracteristicile tehnice și de mediul în care se dorește condiționarea.
Principiul sistemelor de aer condiţionat se poate enunţa astfel: absorb energia dintr-un loc şi o eliberează în alt loc.
Procesul necesită o unitate interioară, o unitate exterioară şi conducte de cupru pentru conectarea acestor unităţi. Prin aceste conducte agentul frigorific circulă de la o unitate la cealaltă. Practic agentul frigorific absoarbe energia la nivelul unei unităţi şi o eliberează la nivelul celeilalte.
Un aparat de aer condiţionat funcţionează similar unui frigider. Agentul frigorific circulă prin sistem, şi îşi schimbă starea de agregare sau condiţia. Există patru procese în acest ‘ciclu frigorific’.
În cazul unei pompe de căldura ciclul poate fi inversat.