Prima pădure inteligentă din România
De ani de zile, din pădurile României se taie ilegal lemn. Soluția de pădure inteligentă are la bază sistemul dezvoltat de start-up-ul non profit Rainforest Connection. Sistemul comunică cu rețeaua Vodafone și constă într-o serie de dispozitive numite „gardieni digitali”, prevăzute cu senzori acustici care captează o gamă variată de sunete din mediul înconjurător.
Datele captate sunt trimise, prin internet, către o platformă aflată în cloud, dotată cu Inteligență Artificială.
Aplicația analizează în timp real informația primită și, dacă sunt detectate zgomote precum cele de drujbă, de autovehicule etc, care ar putea indica eventuale activități suspecte, trimite tot în timp real alerte către o aplicație instalată pe telefoanele pădurarilor și/sau către un centru de monitorizare zonal sau național.
Paznicii, înlocuiți de gardieni digitali
Soluția le permite administratorilor pădurilor să asculte în timp real ce se întâmplă și să intervină prompt în caz de pericol. Dispozitivele sunt instalate în segmentul superior al arborilor, într-un mod neinvaziv, sunt dotate cu panouri solare proprii care le asigură alimentarea cu energie și sunt protejate de intemperii.
Un singur dispozitiv are o rază de acoperire de 1 kilometru și poate preveni defrișarea a peste 3 kilometri pătrați de pădure.
Sursa:https:playtech.ro