În urmă cu o lună, unul dintre miniștrii Arabiei Saudite a făcut publice intențiile statului de a deveni un jucător major pe piața globală a semiconductoarelor. În acest scop va fi înființată compania Alat, cu un capital de 100 de miliarde de dolari, care va fi condusă de Amit Midha, ex-președinte regional Asia-Pacific de la Dell Technologies.
Midha a anunțat numirea sa în noua funcție pe paginile rețelei de socializare LinkedIn. ”Fondată cu sprijinul Fondului suveran de investiții al Arabiei Saudite, Alat se va concentra pe transformarea liderilor industriei globale și crearea în Arabia Saudită a unui hub industrial și electronic de talie mondială”, a spus el.
Președintele consiliului de administrație al noii companii va fi prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman al Saud. Prezentarea noii companii se planifică pe 20 februarie, moment în care va fi anunțată prima rundă de investiții în companii străine din acest sector. Scopul companiei este de a localiza producția de componente semiconductoare în Arabia Saudită.
În prezent, Fondul Suveran de investiții al Arabiei Saudite deține active în valoare totală de 700 de miliarde de dolari, iar până la 100 de miliarde de dolari ar putea fi alocate direct pentru a sprijini compania Alat. Aceasta sumă este aproape de două ori mai mare decât investiția Statelor Unite în industria semiconductoarelor ca parte a Actului Chip, precum și depășește esential volumul investițiilor din China și Europa în acest domeniu.