In culisele orașelor inteligente

10.03.2022747
In culisele orașelor inteligente

Lumea de mâine promite case inteligente, supravegheate și coordonate de dispozitive smart, în orașe inteligente, în care totul este interconectat, de la sistemele de taxe sau trafic, la rețelele de închiriat biciclete sau punctele de informare pentru turiști.

Dacă, până nu demult, mâine era un termen vag, mai degrabă substitut pentru cândva, acum ar putea fi înțeles la propriu. Specialiștii spun că am atins deja punctul de inflexiune, de la care tehnologia își va începe în mod vizibil procesul de transformare a societății. Tehnologiile viitorului sunt deja aici, urmând să fie doar perfecționate și inovate în următorii zece ani. Noile standarde 5G vor deschide drumul pentru dezvoltarea dispozitivelor inteligente IoT, anunțând noua decadă a expansiunii digitale, un proces modelat de Inteligența Artificială. Milioane de echipamente interconectate își vor adapta permanent performanțele, învățând atât din modul în care sunt folosite, cât și unele de la altele, pentru a îmbunătăți viața utilizatorilor lor și a societății.

„Ne îndreptăm către o lume hiperconectată, iar acest lucru este deja vizibil în viețile noastre. Avem asistenți personali sau alerte inteligente, camere de supraveghere smart sau termostate, într-un șir deja lung de dispozitive capabile să analizeze date. Deși schimbările la nivel individual sunt spectaculoase, impactul real al noilor tehnologii va fi resimțit mai ales la nivel macro, în zonele industriale, infrastructuri critice sau agricultură”, spune Simon Besteman, CEO ISP Connect.

De la asistența vocală pentru vârstnici sau sistemele inteligente de monitorizare a pacient-ului, până la orașele smart hiper-conectate, expansiunea conectivității fără asistență umană își anunță deja imensul potențial. Criza sanitară a fost doar un catalizator al unei schimbări necesare, care, de altfel, era planificată de multă vreme.

Tot mai multe domenii intră în noua eră a digitalizării, care este întâmpinată cu entuziasm și la nivel individual. Până în anul 2025 se estimează că vor fi peste 30 de miliarde de conexiuni IoT, adică, în medie, la nivel mondial, aproape patru dispozitive IoT pentru fiecare persoană. Acestea vor aduce diverse tipuri de beneficii individuale care, cumulate, ar putea aduce salturi calitative la nivelul societății. Dacă o persoană are la dispoziție un instrument de eficientizare a sistemului de încălzire, îl va folosi pentru eficiență economică. Când toți oamenii vor putea face același lucru, ansamblurile rezidențiale vor fi mai prietenoase cu mediul și sustenabile. Ar putea să pară un trend cool dacă zece-douăzeci de oameni ar folosi vehicule electrice complet autonome. Dacă acestea ar deveni principal mod de transport, impactul ar putea fi semnificativ asupra decongestionării traficului sau asupra obiectivelor naționale privind reducerea emisiilor.

“Potențialul tehnologiilor IoT de a rezolva probleme din lumea reală este infinit”, spun reprezentanții companiei Kingston Technology, experți în configurarea mediilor în care diverse tipuri de mașini și dispozitive vor putea interacționa fără a compromite confidențialitatea, securitatea datelor și siguranța utilizatorului. Cu 32 de ani de experiență pe piețele internaționale, Kingston configurează și implementează soluții, astfel încât centrele de date și companiile să fie pregătite în fața provocărilor și a oportunităților venite o dată cu tehnologiile 5G, IoT și edge computing.

Toate marile oportunități vin cu cerințe pe măsură, iar în acest caz există puncte sensibile la toate nivelurile, de la etică și reglementare, la noile provocări aduse de multiplicarea riscurilor de securitate sau o nouă serie de standarde tehnologice, precum lățimea de bandă sau modul de gestionare a datelor. Consilierea unui expert este, deci, extrem de importantă în acest moment de tranziție, în care organizațiile, publice sau private, testează ecosisteme digitale, în căutarea formulei ideale, perfect adaptate modului lor specific de funcționare.

Companiile pregătesc era interconectării

Pe măsură ce tot mai multe organizații acordă prioritate transformării digitale, adoptarea tehnologiei IoT intră într-o etapă accelerată de expansiune. Tot mai mulți utilizatori, sisteme și dispozitive sunt conectate în fiecare secundă la o gamă tot mai largă de rețele.

„Deși a întârziat multe proiecte, criza sanitară a potențat, de fapt, acest proces, în măsura în care a evidențiat foarte clar necesitatea activării unor tehnologii care să ne permită să depășim barierele spațiale și să realizăm sarcini, indiferent care este locul fizic în care ne aflăm”, spune Giuliano Liguori, reprezentant al sectorului public italian, membru al Consiliului de Management Club Italia (asociația italiană a managerilor în IT) și cunoscut influencer și Brand Ambasador al lumii tehnologice.

Lumea tehnologică anunță saltul digital iminent, o schimbare comparabilă cu revoluția industrială, cel puțin ca impact economic și asupra stilurilor de viață. „IoT va aduce o revoluție în agricultură, oferind tot felul de tipuri de senzori care să monitorizeze, la nivel micro, nivelurile de umiditate din sol, ceea ce va permite irigarea automată de înaltă precizie și, în consecință, reduceri semnificative ale consumului de apă, secundate de creșteri substanțiale ale productivității”, spune Simon Besteman, CEO ISP Connect.

O serie de dispozitive portabile, cum ar fi biosenzorii, le permit profesioniștilor din domeniul sănătății să colecteze date, monitorizând de la distanță pacienții, astfel încât actul medical să fie posibil și dincolo de zidurile fizice ale unei clinici.

Experții estimează că pe parcursul anului trecut au intrat în rețele peste 31 de miliarde de dispozitive IoT, ceea ce înseamnă că în fiecare secundă sunt conectate 127 de noi dispozitive inteligente.

Sursa: https://www.capital.ro/