Barbie și noua sa casă inteligentă

22.09.20192524
Barbie și noua sa casă inteligentă

Casele inteligente sunt încă departe de a fi comune, cel puțin in lumea reală. Papușa Barbie, în schimb, ține pasul cu timpurile moderne și s-a mutat de curând intr-o locuință intesată cu tehnologie.
Producatorul de jucarii Mattel a prezentat, la Târgul Internațional de Jucarii din New York, o nouă versiune a „casei de vis” a papușii, potrivit Mashable.
Noua casă a Barbie este la fel de colorată – ca întotdeauna. De asemenea, similar cu alte modele, este prevăzută cu un lift interior. Diferența este, de aceasta dată, ca liftul poate fi controlat printr-o aplicație.

Casa se conecteaza la rețeaua Wi-Fi și răspunde la comenzi vocale. Astfel, cu ajutorul aplicației dedicate, copiii îi pot cere să aprindă sau sa ajusteze luminile, să dea drumul la cuptorul din plastic sau sa cheme liftul. Ori pot spune să pregatească atmosferă de petrecere, iar casa se va trasforma intr-un club, cu tobogan în loc de scari.

Pe lângă comenzile vocale, luminile pot fi controlate printr-un buton incorporat în podeaua fiecărei camere. Apăsând acel buton, zona respectiva se „trezește” și se pregătește de joaca.

Casuța, care care costa 299 de dolari, completează linia de produse Hello Barbie, un model introdus recent de Mattel. Hello Barbie este o papușă interactivă asemanatoare asistentului vocal al dispozitivelor Apple, Siri, care poate purta conversații cu cei mici.

Lansarea sa a stârnit însă controverse după ce specialiștii în securitate au avertizat că jucaria poate fi folosita de hackeri pentru a-i șpiona pe copii.

O femeie modernă intr-o lume modernă, Barbie a primit anul acesta și o dronă-hoverboard cu care poate zbura. Dispozitivul este controlat cu ajutorul unei telecomenzi și costă 60 de dolari.

Schimbările din lumea Barbie oglindesc realitatea și idealurile actuale, scrie The Atlantic.
Casele de papuși sunt prezentate copiilor ca locuințe ideale și proiectează aspirații populare, spune Lynn Spigel, profesor la Universitatea Northwestern din Evanston, Illinois.

Necesitatea de a redefini brandul Barbie vine pe fondul declinului vanzarilor inregistrat de Mattel în ultimii ani. Insă eforturile recente privind renunțarea la stereotipul feminin promovat în mod tradițional si reprezentarea mai fidelă a societății în modelele sale au dus deja la o neașteptată creștere a vanzărilor la sfarșitul anului trecut, potrivit Reuters.